12 februarie 2010

Chuck Norris de Brăila

EL s-a născut odată cu facerea lumii. EL a fost modelul după care Dumnezeu a făcut oamenii. Şi porcii.

De EL a depins întreagă istorie a umanităţii: Dumnezeu Tatăl a vrut să-l trimită pe EL în locul lui Iisus pe Pământ, dar EL a refuzat (i-era lene, se uită la meci şi, în plus, cacanaru' ăla de God a zis că nu da nici macar o bere după). EL a fost arhitectul piramidelor. Biblia a fost de fapt lista LUI de cumpărături de la Obor. EL i-a arătat lui Budha calea spre Nirvana. EL a găsit înaintea lui Alexandru cel Mare drumul spre India când se jucă "Ascunsa". Monstrul din Loch Ness, Chupacabra şi Yeti I-au fost animale de companie. EL a fost sfătuitorul lui Daniil Sihastrul, sfătuitorul lui Ştefan Cel Mare. EL a inventat motorul cu aburi după ce mâncase nişte fasole expirată. EL este omul care manevrează Godfatherul Mafiei.

Ei bine, acest EL nu este Chuck Norris; ci frate-su de sânge, rodit din sămânţa divină (dar nu de'aia de la Nutline), izvorât din centrul centrului universului şi a înţelepciunii supreme, adică nenea ăsta. Bunea Stancu Gheorghe, după numele din buletin. Acest vlăstar al filozofiei ancestrale, acest făuritor de Counter-Strike, World of Warcraft şi Dota, acest creator al conceptului de căcat a oferit lumii întregi cel mai preţios dar al sau: lumina gândirii sale şi inteligenţă scaparanda a privirii.

Însă nimic din toate aceste realizări imposibil de imaginat chiar şi pentru o super-primată că mine nu poate fi egalat cu cea mai importantă realizare a personalităţii sale multilateral dezvoltată : ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila.

De la instalarea lui Bunea Stancu Gheorghe la şefia CJ Brăilei, magicul oraş a renăscut! Ciripele au reînceput să reapară pe ramurile vii ale copacilor, iarbă a devenit mai verde şi mai mătăsoasă, iar nutreţul porcilor de la Caruz a devenit din ce în ce mai putacel. Dezvoltarea economică a urbei a crescut considerabil şi, odată cu ea, şi valoarea şi numărul contractelor publice atribuite lui Tancrad şi Concivia, super-firmele lui G.B.S (G.B.S nu vi se pare că sună a marca de televizoare?). Direct proporţional a crescut şi grosimea portofelului şi a burdihanului conducătorului mult iubit.

Însă, astăzi, în glorioasă zi 12.II.2010 a epocii de aur P.S.D Brăila, G.B.S este enervat. Stă în biroul sau prezidenţial, fumează şi se gândeşte: "Mamă, mămicuţa dragă, ce draci mi-a făcut căcănaru' ăla de Lascu! Pfoai, Doamne, cum a îndrăznit să apară la Congresul Extraordinar tocmai el, un trădător de partid? Şi mai e şi prost! Un nesimţit! O lepră de om! Ce dacă a fost prefect şi e pretenaş cu Adrian Năstase şi şedinţa era publică? N-avea ce să caute! Dacă zic EU că n-are ce să caute, atunci să nu-l văd! Noroc cu Rotaru şi cu Năstase, că altfel făceam antrenament la masaj pe el, că şi-aşa tre să mă pregătesc că începe iar sezonul de fotbal şi băieţii de la fotbal se bazează pe mine! Prosop îl făceam, futu-i mamă mă-sii! Vine şi mă ia pe mine cu vrăjeli, că "a venit să-l salute pe Năstase", "că nu stă la şedinţă"... Dar i-am arătat eu lui! I-am zis vreo două de suflet de i-am umplut frigiderul cu carne! Pe terminatu' ăsta sigur l-au trimis oligofrenii ăia de la "Subiectiv" să facă scandal că şi-aşa nu mai aveau ce să scrie! Ăla-i ziar mă? Aia-i fiţuică de şters geamuri! Nu le mai ajunge hârtia igienică de câte căcaturi au scris despre mine! Ce dacă am luat şi eu nişte bani de la stat? Nu sunt eu Dumnezeul Brăilei?"





P.S: Pentru cei care nu v-aţi prins, tot ce-am scris până acum e un pamflet. Unul super ironic. Tot ce-aţi citit până acum reprezintă rodul imaginaţiei mele; totul în afară de un singur lucru: Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila şi al PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încercat (şi chiar reuşea, dacă nu era oprit) să bată o persoană. Nu contează că acea persoană era un fost prefect al Brăilei. Contează că banii judeţului sunt pe mână unui oligofren impulsiv, unui ins cu 4 clase, dominat de instincte animalice şi incapabil să se controleze în public. Nu-i aşa ca e super amuzant? =)) (faza asta mi-a făcut ziua fericită)

P.P.S: Poza de mai sus e de pe site-ul Obiectiv-Vocea Brăilei. Găsiţi o variantă mai jurnalistică la ce-am scris eu aici. Şi o dedicaţie pentru Bunea Stancu Gheorghe acilişea.
05 februarie 2010

EPISODUL I - Manowar. "De ce" sau "WC"?

Cu toţii îi ştim pe Manowar. Oricât de pokemoni am fi, oricât de mulţi roacari pletoşi am fi luat la bătaie; toţi, absolut fiecare dintre noi a auzit măcar o dată de Manowar. Dacă n-ai auzit de Manowar, înseamnă că ori eşti retardat (şi pentru tine, frânghia e singura salvare), ori eşti prea bătrân (gen 40+ de ani), ori părinţii tăi au vrut de fapt să cumpere un hamster în loc să te nască pe tine.

Manowar sunt nişte partari metalişti. De fapt, metalişti. Adică e arhicunoscut faptul că un om când ajunge să aibe mai multă piele pe el decât pielea proprie, atunci când îşi ia motor cu zgomot de hidrocentrală şi când se-apucă de cântat metale despre muşchi, femei sclave şi zei nordici ai războiului, e clar: e ghei. Nu contează cum îi zici. Homosexual, căcănar, găozar, queer, fagot, buze-reci, cur-alb, Boy George sau Andrei Duban, toate înseamnă acelaşi lucru: că îi place să o ia la caca.



De ce există Manowar? Această e o enigmă a Universului. O întrebare fără răspuns, care alături de "cine sunt eu?", "ce e viaţa?" sau "ce e frumosul?" gâdilă conştiinţa şi intelectul unor legiuni întregi de retardaţi cu fiţe de artişti.

Răspunsuri:

- Pentru că trebuie să existe cineva care să facă reclamă la castraveţi.
- Pentru că pielea şi stilul "de viking" sunt evergreen la Milano.
- Pentru că dădacele lor semănau cu Naomi.
- Deoarece Colgate a zis: "Nici un zâmbet nu e mai alb ca zâmbetul unui ghei".
- Pentru că tutoror ne plac sterozii.
- Pentru că sunt singurii bărbaţi din lume care par duri cu un castravete în gură, unu în mână şi unu în cur.
- Pentru că trebuia să-i ia cineva locul lui Freddie Mercury.

- Pentru că poza asta e foarte straight

Mno, cam atât. Daca mai aveţi voi idei, let me know.

"De ce" sau "WC" ? - Enciclopedie pentru genii, tâmpenii şi tenii - PROLOG

În lumea asta există destule căcaturi fără rost.

În acest univers creat de Dumnezeu, bere, mici şi manele există destule idioţenii, care datorită norocului, a ignoranţei şi a faptului că unii fac bani din asta, vrăjesc şi dobitocesc generaţii întregi de proşti.

De aceea, în această şandrama verde şi cu balon, am decis să străbat cele mai fine graniţe ale intelectului uman şi să va prezint aceste cazuri , sperând astfel să vă ridic de la nivelul de neandertalieni cu ţoale de la Vans şi Globe la nivelul de retardaţi cărora le curg bale din creier şi respiră pe gură.
12 decembrie 2009

Obama si gripa mea porcină

Mno.. eu mi-s pălit de o răceală. Dintr-aia porcineasca, cred... că la Braşov shaormele se fac numai cu fibră de purceluş. Şi eu cum am depozitat în mine, de-a lungul istoriei mele de SuperPrimata, cisterne de mâncare shaormareasca... no.. faceţi şi voi conexiunile.

Aşa. Şi eu când sunt bolnav, şi mai ales răcit, mă apucă aşa o genialitate. Mai ales când fumez.

Şi ieri, când stăteam eu cu precenu de domnu' Ciordel la o tzighi, mă întâlnesc cu domnu' Georgel, ăl mai fecior becisnic şi caterincos dintre toţi brăilenii din Căminul 4. Şi dară atunci când se întâlnesc doi brăileni, unu "Primată Alfa", şi celălalt "Fecior plămădit cu caterinca-n sânge", imaginaţi-vă ce filosofanii ies.

SuperDumi: Georgeeeeeeeeeel!!!!
Georgel: Oooo, Super Dumi!!! Ce faci, bă?
SuperDumi (fatalist, ca întotdeauna): Bă... p**a mea. Binişor. Mi-s cam răcit, am nasu-n înfundat, mă cam doare capu', nu prea văd bine de la răceala asta, mă cam şi clatin, parcă nici să vorbesc nu pot ca-lumea. Bag p**a, cred că mor.
Georgel: Bă... nasol. Dar iei şi tu ceva?
SuperDumi: Bă, să ştii că da. Ceiut şi vitamină C.
Georgel: Dar aspirini, nurofene, fervecsi? N-ai auzit de astea?
SuperDumi : Bă, nu. Nu cred în medicamente. Aştept să mă vindec singur.
Georgel: Bă, cred că la fel să gândesc şi aia de fumează iarbă când sunt răciţi.
Georgel: Bă, ţi-i imaginezi? Stau ei aşa trişti că-s răciţi şi nu pot să mai tragă iarbă că li se fu*e gatu' şi se gândesc ei ce să facă.... Şi-i păleşte aşa o inspiraţie de la Dumnezeu Tatăl. Şi se strâng toţi fumaciosii de iarbă şi se pun pe făcut un ceai aşa mare, într-un ceaun...
SuperDumi: Ca indienii, bă!!
Georgel: Bă, exact! Ce tare ar fi!
SuperDumi: Bă, îţi dai seama.. Cum ar fi să te duci la medic, aşa umil, respectos...
SuperDumi: Şi să-i zici: "Bă nene, frate întru medicaţie naturistă şi salvator al vieţii mele, am răcit. Bag pu*a, nu ştiu cum, s-a întâmplat, dar asta e. Dă-mi şi mie ceva să-mi treacă, că am o fumeie şi tre s-o rezolv, să nu-mi scadă cota, să vină apocalipsa şi alte căcaturi de gen. Hai te rogu eu frumix, frumix!!!"
SuperDumi: Şi el să-ţi zică: "Mda... interesant. Cred că ai gripă porcină. Ia ceaiul ăsta din Marijuana Medicinalis de trei ori pe zi, timp de 7 zile. Îţi dau şi scutire, tot tot tot, ce vrei tu."
Georgel: Bă!!! Ce tare ar fi! Îţi dai seama, toată lumea ar fi bucuroasă când răceşte, ai vedea iarna numai lume în tricouri şi budigăi.
Georgel: Şi lumea ar deveni aşa mai chill, mai bună, mai înfloritoare şi mai pacifistă.
SuperDumi : BAAAA!!!
Georgel: A?
SuperDumi : Doamne, doamne, cât de genial sunt!!!!
Georgel: ^gr3(#JT$@JKAD4#3/.,;a12??? Aaaaa?
SuperDumi : Bă!!! O ştii pe Michelle?
Georgel: Aaaa?... Care Michelle, bă?
SuperDumi : Obama!!!
Georgel: Muiere-sa lu' Preşedintele Americii?
SuperDumi : Da bă!!!
SuperDumi (SUPER GENIAL): Îţi dai seama cât ceai din iarbă îi face aia lu' bărba-su, dacă o luat domnu' Barack Premiul Nobel pentru Pace, după ce o trimis cam un Faurei, un Însurăţei şi-o Ianca de soldaţi în Afganistan! În plus!!!
 
Copyright 2009 Super Dumi